Lascăr Catargiu

(n.1823 - d.1899), politician

Omul politic Lascăr Catargiu s-a născut pe 1 noiembrie 1823, la Iași, într-o veche familie de boieri moldoveni. Primii ani de şcoală i-a urmat în pensioane particulare. După terminarea studiilor, a devenit ataşat la Ministerul de Interne, apoi locţiitor de ispravnic la Huşi (1843-1844) şi pârcălab de Neamţ.

Pe 28 martie 1848, Catargiu a fost unul dintre semnatarii Petiţiei-proclamaţiune de la Iaşi, în care se aduceau critici regimului politic şi se propuneau o seamă de măsuri pentru dezvoltarea ţării pe baze mai liberale. După înăbuşirea mişcării, domnitorul Mihail Sturdza l-a exilat la moşia sa din judeţul Neamţ. În timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, Catargiu a revenit în administraţia de stat. În 1853, a fost numit pârcălab de Iaşi, iar în anul următor a ocupat aceeaşi funcţie în Covurlui.

Unionist convins, Lascăr Catargiu a desfăşurat o intensă activitate în acest sens, fiind membru în Comitetul Electoral al Unirii de la Iaşi (februarie 1857) şi deputat în Divanul ad-hoc de la Iaşi, poziţie din care a contribuit la elaborarea şi adoptarea punctelor programului unionist. În Adunarea Electivă, Catargiu a fost candidatul la domnia Moldovei din partea conservatorilor, dar a fost constrâns să renunţe la candidatură în favoarea colonelului Alexandru Ioan Cuza.

După Unirea Principatelor, a fost numit ministru de Interne în cabinetul Manolache Epureanu din Moldova (27 aprilie – 10 noiembrie 1859). A intrat în conflicte intense cu domnitorul Cuza, astfel că, alături de C.A. Rosetti, liderul liberalilor radicali, a devenit principalul artizan al formării „monstruoasei coaliţii” care a condus la înlăturarea lui Cuza din fruntea statului.

În perioada 11 februarie – 10 mai 1866, Lascăr Catargiu a făcut parte din Locotenenţa domnească, organism politico-administrativ care a condus statul român până la înscăunarea lui Carol I.

Mai mult

În 1889 Parlamentul României a emis o lege care prevedea înfiinţarea de noi sate pe domeniile care aparţineau statului. Una dintre moşiile statului era situată pe raza comunei Braniştea, pe locul actual al satului Schela.
Pentru înfiinţarea unei comunităţi acolo, Prefectura judeţului şi Primăria Braniştea au organizat o selecţie în urma căreia au fost împropritărite 782 de familii nevoiase din "plasa" Siretului. În anul 1894, primele familii şi-au luat în primire loturile lor în Schela.

În anul 1896 aşezarea a fost înregistrată în documentele vremii ca sat şi a primit numele de Lascăr Catargiu, în cinstea unui politician. Localitatea Schela a purtat acest nume vreme de 78 ani. În primii 14 ani satul a fost afiliat la comuna Braniştea. În luna iunie a anului 1908, satul, care avea deja peste 200 de familii, s-a transformat în comună şi şi-a înfiinţat propria lui Primărie. Noua comună a luat sub tutela ei şi satul Negrea, în perioada anilor 1908-1926. După cel de-al doilea război mondial, comuna Lascăr Catargiu s-a dezvoltat mai rapid decât Negrea.

Diriguitorii regimului comunist au hotărât să schimbe denumirea comunei. Lascăr Catargiu fusese Preşedintele Partidului Conservator şi devenise un personaj istoric dezavuat de regim. În 1964 comuna a primit denumirea actuală: Schela. O contribuţie decisivă la dezvoltarea comunei Schela a avut-o aşezarea ei favorabilă, pe artera rutieră centrală a judeţului Galaţi. Sătenii din Schela au avut posibilitatea să lucreze în oraşul Galaşi, făcând naveta. Populaţia activă nu a migrat spre oraş în aceeaşi măsură în care a făcut-o cea din Negrea.

Exploatarea petrolieră aflată pe teritoriul Schelei a contribuit şi ea la menţinerea unei stabilităţi a fortei de muncă în sat. În plus, în perioada comunistă, localitatea Schela a avut parte de una dintre cele mai eficiente administrări ale resurselor agricole şi animaliere. Satul Schela a fost, în perioada 1980 -1990, unul dintre polii agriculturii judeţului Galaţi.

Istoricul comunei